Românii au ieșit în stradă în epoci în care represiunea se simțea la ea acasă în această țară, cel puțin în măsura în care aceasta se aplica pe întreg cuprinsul lagărului „socialist”. Într-un timp în care nealinierea producea, instant, consecințe dintre cele mai grave, de la tratarea, cu aplicație, în ospicii, până la întemnițare, fără lacrimi și păreri de rău.
Aș mai aminti fostului și, foarte posibil, viitorului ministru al Educației că tinerii au reprezentat, întotdeauna, vârful de lance al mișcărilor de protest, din România, începând cu sfârșitul anilor `40, continuând cu mișcările studențești din anii `50, cu revoltele anilor `80, cu revoluția înăbușită din ”89, cu fenomenul „Piața Universității-Golaniada”, din ”90, remarcabilă manifestare, ca întindere în timp și originalitate a mesajului.
Și, tot așa, până astăzi.
Are cineva impresia că toată această istorie o fost regizată, iar cetățeanul, veșnic manipulat? Acest mod de a judeca nu poate fi decât al unui politician, pe de o parte, superficial, pe de alta, anacronic, nesincer, și doritor, el însuși, de a manipula societatea, de a încerca să distorsionezi mesajul, de a urmări să anihilezi forța premiselor.
Spune ministrul Educației: „Ce mă îngrijorează în aceste demonstrații nu e faptul că oamenii au ieșit în stradă. E dreptul lor de a protesta față de lucrurile care îi nemulțumesc. Dacă aceste demonstrații generează instabilitatea țării, dacă ele transmit un mesaj în afară că România este într-o țară neguvernabilă, atunci trebuie să își asume responsabilitatea toți cei care poate din spate i-au îndemnat să iasă”.
Un mesaj fără nuanțe, chiar jignitor, adresat românilor de un om care, în primă instanță, ar trebui să fie, prin natura meseriei, un bun și delicat psiholog.
În consecință, politicianul social-democrat nu este îngrijorat de faptul că oamenii au ieșit în stradă, „e dreptul lor de a protesta față de lucrurile care îi nemulțumesc”, spune el, ci de existența celor care „poate din spate i-au îndemnat să iasă”.
Adică, spune doamna ministru, invocând, pesemne, un soi de lașitate socială: „Oamenii au dreptul să protesteze, fiind nemulțumiți, dar n-ar face-o dacă n-ar fi împinși de cineva, de la spate”. Cum ar veni, ca o turmă?!
Ce speră politicianul, în ultimă instanță? Să fac[ ce vrea în plan politic, cu „n” consecințe în plan social, pentru că, nu-i așa, a fost trimis în Parlament de votul popular, iar acum, gata, „a tras podul de la mal”, cum ar spune Bacovia – a rupt puntea cu norodul. Iar norodul, mulțumit sau nu, să stea acasă, pentru că el poate vorbi doar o dată la patru ani. Și dacă nu stă, înseamnă că e manipulat…
Și, mai spune politicianul: „Dacă aceste demonstrații generează instabilitatea țării, dacă ele transmit un mesaj în afară că România este într-o țară neguvernabilă, atunci trebuie să își asume responsabilitatea toți cei care poate din spate i-au îndemnat să iasă”.
Una, că nu demonstrațiile acestor cetățeni „generează instabilitatea țării”, ci, dimpotrivă, desprinderea majorității parlamentare de viața cetății, fuga într-un soi de autism politic și social; respingerea realității și construirea neabătută a societății turnurilor de fildeș. Hiatusul forțat între ceea ce vor românii de la statul de drept, și ceea ce nu mai vor politicienii: relaționare, respect, performanță.
A doua, că nu demonstrațiile generează o imagine negativă la adresa României, care, „transmițând un mesaj de instabilitate, toată lumea va avea de pierdut” – după cum spunea senatorul PSD -, ci, viceversa: ele dovedesc lupta societății pentru un stat de drept, chiar și mai ales împotriva unor politicieni, care și-au uitat menirea – anume, aceea de a reprezenta și asigura drepturile cetățeanului și nu de a-și asigura și prezerva drepturi gregare/de castă, în afara regulilor statului de drept.
Nici vorbă ca astfel de proteste populare, pașnice și civilizate (mai civilizate decât în alte țări europene) să strice imaginea României, ci dimpotrivă: arată lumii că, dincolo de dictaturi politice vremelnice, manifestate de cine vrei și cine nu vrei, de-a lungul istoriei, românul este, în fibra lui, democrat și european.
Uneori, cu mult peste ceea ce poate clasa politică să arate lumii civilizate.